To all lovers of classical and beautiful cars today offer you beautiful Cadillac Escalade, for 2009 and made a beautiful Cadillac, and the engine running strongly with a 6.2 liter eight-cylinder power, which generates 400 horsepower. Containing the carrier Guiarat six-speed automatic, with a current price of $60,985

And Watch Video

În 16 noiembrie s-au împlinit 19 ani de la un eveniment politic major din istoria Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti: înlăturarea de la putere a lui Simion Cuzmici Grosu, prim-secretarul filialei moldoveneşti a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (P.C.U.S.) şi înlocuirea sa cu Piotr Chirilovici Lucinschi (cunoscut şi sub numele de Petru Lucinschi), fost secretar adjunct al filialei din Tadjichistan a P.C.U.S., basarabean de obîrşie. Lucinschi avea să devină mai apoi preşedinte al Republicii Moldova din 1996 pînă în 2001, şi să fie decorat de Emil Constantinescu cu ordinul “Steaua României” în anul 2000.

Evenimentul a reprezentat o izbîndă a mişcării naţionale de peste Prut, căci Simion Grosu, lider politic din perioada brejnevistă, se manifestase ca un duşman al acestei mişcări, pe cînd Petru Lucinschi avea faima de a fi o persoană mai tolerantă din acest punct de vedere.

Eram abonat atunci la presa moldovenească, vă prezint ziarul “Literatura şi Arta” din 23 noiembrie 1989, pe atunci port-drapel al mişcării naţionale din Basarabia, anunţînd numirea lui Lucinschi:

Nicolae Dabija, redactorul şef al Literaturii şi Artei, azi candidat PNL pentru parlamentul României în circumscripţia pentru diasporă care include şi Republica Moldova, era entuziasmat de schimbarea politică intervenită. Pe prima pagină a ziarului pe care-l conducea publica o telegramă de la un oarecare Gheorghe Oancea: “La 16 noiembrie pe mult pătimitul pămînt al Moldovei s-a mai născut un copil. În cinstea alegerii lui Petru Lucinschi ca prim-secretar al C.C. al P.C.M. am hotărît să-l numim Petru”.

Nu a fost uşor să se ajungă la această situaţie. A fost nevoie pentru asta de ciocniri violente între demonstranţi şi forţele de ordine din Chişinău, în urma cărora sediul Ministerului de Interne moldovenesc, condus de Vladimir Voronin (actualul preşedinte al Moldovei) a fost incendiat. Este un fel de “13 iunie” moldovenesc, un crîmpei din istoria românilor destul de ignorat în România.

Totul a început în 7 noiembrie 1989, cînd se aniversa principala sărbătoare sovietică: Marea Revoluţie Socialistă din 1917. Conducerea de la Chişinău a hotărît să sărbătorească această zi în mod tradiţional, cu paradă militară. Povesteşte Alexandru Donos, în “Literatura şi Arta” din 16 noiembrie 1989: “Un grup de cetăţeni s-au adunat în dimineaţa zilei de 7 noiembrie 1989 lîngă spitalul de boli infecţioase de pe bulevardul Lenin, unde se afla coloana tehnicii militare ce urma să ia parte la parada de pe Piaţa Victoriei. Aceştia au hotărît să-şi exprime poziţia antimilitaristă prin blocarea tancurilor şi altor blindate, aşezîndu-se direct în stradă în faţa tehnicii, pentru a-i bara calea”.

Oameni neînarmaţi care să se împotrivească tancurilor mai fuseseră în 1989 în Piaţa Tien An Men din China, şi aveau să mai fie în 17 decembrie 1989 la Timişoara. Reacţia forţelor de ordine moldoveneşti o povesteşte tot Alexandru Donos: “Detaşamente de tineri îmbrăcaţi în civil au tăbărît asupra celor din stradă, începînd fulgerător să-i bată în modul cel mai crunt, pînă la însîngerare, apoi îi luau tîrîş de acolo, ducîndu-i pe trotuar”.

După acest incident, oameni furioşi s-au îndreptat spre Piaţa Victoriei, unde întreaga conducere de partid a RSS Moldoveneşti se afla la tribuna oficială aşteptînd parada militară. La vederea acestora întreaga ştăbărime sovietică moldovenească şi-a luat tălpăşiţa! O umilinţă nemaiîntîlnită pentru puterea sovietică, de la instalarea ei în Basarabia! Alexandru Donos e grijuliu să dezvinovăţească Frontul Popular din Moldova de acest incident. Nu se ştia care va fi reacţia autorităţilor, dacă nu cumva Frontul Popular, organizaţia ce reprezenta mişcarea naţională a românilor basarabeni, nu va fi scoasă în afara legii: “Dinspre monumentul lui Ştefan cel Mare a venit un grup de bărbaţi şi femei, purtînd un tricolor. Ajungînd în dreptul tribunei (lor li s-au alăturat, întorcîndu-se tot atunci înapoi, o parte din demonstranţii coloanei ce trecuse deja …), grupul s-a oprit să scandeze ceva. Din cauza muzicii ce răsuna puternic din megafoane, nu se auzea ce strigă ei. Tot atunci conducerea a părăsit repede tribuna. Şi abia peste cîteva minute (…) a apărut coloana Frontului Popular. Cînd aceasta a ajuns în dreptul monumentului lui V. I. Lenin, la tribună, desigur nu era nimeni, fapt care i-a şi deziluzionat pe cei sosiţi. Ei nu ştiau: cu zece minute înainte aici venise un grup de provocatori cu scopul de a alunga conducerea de la tribună, pentru ca ea să nu întîmpine coloana F.P.M.”.

Cu alte cuvinte, explică Donos, Frontul Popular din Moldova e format din cetăţeni sovietici loiali care veniseră să-şi exprime bucuria aniversării marii revoluţii socialiste, şi care au fost profund dezamăgiţi că conducerea republicii nu le acordă atenţia cuvenită. Ăia care au oprit tancurile şi apoi au alungat conducerea republicii de la tribuna oficială nu ştim cine sînt, nişte provocatori.

“Literatura şi Arta” nu spune cine erau persoanele de la tribuna oficială care-şi luaseră tălpăşiţa de frica mulţimii. Indirect aflăm acest lucru din “Tinerimea Moldovei” din 10 noiembrie 1989, care publică un reportaj pe ton festiv despre eveniment, neamintind nici o vorbuliţă despre incidentele neplăcute conducerii sovietice: S. C. Grosu, I. T. Guţu, G. I. Eremei, I. P. Calin, V. C. Pşenicinicov, A. N. Sangheli, V. F. Semionov, M. I. Snegur, L. D. Dicusar, V. A Caziulin, G. I. Lavranciuc, V. V. Runcovschi, membri şi membri supleanţi ai Biroului C.C. al Partidului Comunist al Moldovei. Cei care cunoaşteţi alfabetul chirilic puteţi citi mai jos relatarea din “Tinerimea Moldovei”.

În “Literatura şi Arta” din 23 noiembrie, Valeriu Rogozenco, ziarist la “Tinerimea Moldovei”, avea să explice că la acel ziar s-a interzis publicarea altor ştiri despre aniversarea din 7 noiembrie în afară de relatarea oficială a ATEM (Agenţia Telegrafică Moldovenească, aflată sub controlul guvernului moldovean).

“Literatura şi Arta” a fost practic singurul ziar care a spart cenzura, publicînd şi relatări ale martorilor oculari. Unele contrazic afirmaţiile lui Donos despre neimplicarea Frontului Popular. Vladimir Dorogan: “oamenii muncii au început să se adune lîngă spitalul republican de boli infecţioase pentru a participa la manifestaţie în cadrul coloanei organizate de Frontul Popular. În faţa noastră staţionau tancurile şi rachetele gata pentru parada militară. Din masa de oameni a ieşit în faţa tancurilor un grup alcătuit din aproximativ 100 de persoane (…) tovarăşii conducători au dat bir cu fugiţii îndată ce au zărit coloana Frontului Popular cu tricolorul”

În 10 noiembrie s-a încercat organizarea unui protest faţă de acţiunile miliţiei din 7 noiembrie. Arestarea celor care iniţiaseră demonstraţia de protest a dus la atacarea sediului Ministrului de Interne moldovenesc de mulţimea înfuriată. “Literatura şi Arta” din 16 noiembrie face cronica evenimentelor.

Bilanţul evenimentelor include 142 de militari răniţi, scrie “Literatura şi Arta”, dar mijloacele de informare în masă oficiale refuzau să prezinte şi situaţia civililor răniţi, din care “Literatura şi Arta” numărase 76, inclusiv 8 otrăviţi cu gaze toxice. “Miliţia, aşa cum a apreciat generalul-maior E. A. Neceaiev, prim adjunct al şefului Direcţiei Generale pentru menţinerea ordinii publice a M.A.I. al URSS, sosit la Chişinău, a dat dovadă de stăpînire de sine şi datorită acestui lucru au putut fi evitate pierderile de vieţi omeneşti”. Astăzi, cel care îşi arogă meritul de a fi evitat pierderile de vieţi omeneşti este Vladimir Voronin, actualul preşedinte al Republicii Moldova, pe atunci ministru de interne al RSS Moldoveneşti.

Deputaţii moldoveni care reprezentau mişcarea naţională se delimitează de violenţe şi subliniază faptul că conducerea republicii le-a cerut ajutorul pentru potolirea mulţimii. De pildă, în “Literatura şi Arta” din 23 noiembrie, Petru Buburuz, pînă în 2007 consilier al ÎPS Petru, mitropolitul Basarabiei din cadrul Patriarhiei Române, pe atunci deputat în Sovietul Suprem de la Moscova, protestează împotriva ponegririlor din mass media oficială, care-l înfăţişau ca un promotor al violenţelor: “Cînd situaţia din centrul oraşului a ieşit de sub control, noi am fost invitaţi oficial de către reprezentanţii conducerii pentru a normaliza situaţia. Mai mult decît atît, furia participanţilor la conflict ajunsese la o cotă, cînd tentativele de a-i calma deveniseră chiar riscante pentru viaţă. Astfel, automobilul miliţienesc prin amplificatoarele căruia am încercat împreună cu N. Dabija şi V. Matei să ne adresăm către atacanţi pentru a-i linişti, a fost în cîteva minute incendiat”.

Nu ştiu cîţi dintre români cunoşteau în decembrie 1989 cele întîmplate cu o lună înainte în Moldova Sovietică. Eu eram însă bine informat, căci eram abonat la ziare basarabene, şi pentru mine personal evenimentele de la Chişinău au fost o sursă de inspiraţie.

In 17 noiembrie1989 au loc manifestaţiile anticomuniste ale studenţilor din Praga, care au marcat începutul Revoluţiei de catifea.Revoluţia de catifea a fost mişcarea pacifistă prin care partidul comunist din Cehoslovacia a pierdut monopolul puterii şi a revenit la democraţie.

Remember the year 1989? The year of peaceful revolutions in East Germany, Bulgaria and… Czechoslovakia?

Nineteen years ago Czechs and Slovaks got rid of the Communist regime. It was Friday, November 17, when riot police forces suppressed a student demonstration. This lead to a significant series of events that included the resignation of then-president Gustav Husak, or student leaders meeting the PM, or the election of Vaclav Havel as the first democratic president since 1946.

Just like most Americans remember where they were when Kennedy was shot, most Czechs remember where they were on November 17 just as the police were using their batons against students who had been singing and chanting “We got bare hands”.

The Iron Curtain was removed from the border with Germany and Austria in early December 1989. This was also the end of communist oppression instruments, like the secret police, restrictions on travel, or one of the most terrifying ones: the Communist Party’s power over people’s jobs and fates (enemies of the state were being fired from jobs and often made to have demeaning jobs, compared to their previous ones).

And still, 19 years after the end of Communism as a rule, over 15 percent (in average) of people would still vote for “the new communists“!!! (both in Parliamentary and regional government elections)… These people think their lives used to be better before 1989, simply because the communist regime used to take care of everything and they did not have to take responsibility. And just because “everybody had equally little”. And just because “the institutions of the communist oppression did not do anything to their families”.

I think I am not going to comment on these people because I would have to be extremely rude. But I think it is legitimate to say that this country will not change until the voters of the communist party who remember the prior-1989 life will have died out…

收錄於1989《冬暖》專輯

詞：潘偉源
曲：Howard Jones

原曲：Howard Jones - All I Want

捂著傷痕 懷念已逝的天真
撕裂傷痕 期望紀念深一分
怎會用情這麼深 濃烈抱緊這一生
酒縱極醇苦中飲 甜蜜愛戀像血刃

手上傷痕 提示愛恨應果敢
心內傷痕 磨滅卻又深一分
怎會用情這麼真 狂怒醉打這街燈
傷痛亦能苦中忍 無力強忍是愛恨

（如此應將悲苦放在內心
如此應輕鬆的蓋住淚痕）

怎會用情這麼真狂怒醉打這街燈
幾多苦痛亦能一一的強忍
但愛火 燃亮我心

手上傷痕 提示愛恨應果敢
心內傷痕 磨滅卻又深一分
撫著傷痕 懷念已逝的天真
撕裂傷痕 期望紀念深一分

THE BLESSINGS OF A CHILD

by Paul Bishop — September 16, 1989

 Every day, even though clouds sometimes obscure its light,
The sun shines, and regardless of the fact that we don’t always see it,
It rises in the east, and sets in the west.
Likewise, the moon follows on its nightly journey.

There will always be days when clouds hide the sky, threatening to pour down rain
And scare us with thunder and lightning.
There will be nights when the stars cannot shine,
But remember, even though the sun outshines them during the day
And clouds hide them by night, they are always

You have both been blessed with the upbringing of a child.
Although you will try your best to bring her up in the way you want the child to follow,
There will always be like the cloudy day, times when frustration or doubt hides the proverbial silver lining,
But times of blessing always outnumber the times of doubt

You shall bless your child with loving care, faithful help, and gentle encouragement.
She shall bless you with her growth as she learns to walk, talk, finally,
And seemingly suddenly, emerging as a beautiful young woman
And God shall bless all of you as you live your daily lives for Him.

When you next look upon a clear night-time sky, remember these words.
As each star appears, think of a blessing you have been given by your children,
Given to your children, and received from God…
Suddenly all the despairing times shall fly away like wisps of cloud upon the wind,
And if there be infinite stars in God’s Heavens, so shall your blessings be.

TRUE FRIEND

by Paul Bishop — November 24, 1989

A true friend is one who at the least suspecting moment
Will do something for someone else
Without thought of retribution for self
Or any ulterior motive

A true friend is one who gives of self
Not for personal gain
But out of a true desire to benefit another
Just for the sake of giving

LAST GOODBYE

by Paul Bishop — August 1989

Teardrops fill my eyes
As we say our last goodbyes
But I know somehow
We’ll meet again

I do not know the place
In this time or space
So I leave with you these words
From my pen

Memories hold us together
Bonds none can sever
Forget you? No, never
You see, friends are friends forever

Despre: Petre Roman (PNL), Ioan Talpeş (PD-L), Eugen Bădălan (PD-L), Constantin Dudu Ionescu (PD-L), Viorel Oancea (PD-L), Pompiliu Alămorean (Partidul Verde), Tudorin Burlacu (Partidul Verde), Nicu Mihoc (PD-L)

Petre Roman, prim-ministrul FSN “emanat” de revoluţie, candidează din partea PNL în Colegiul 1 Senat pentru diasporă, care include statele din Europa şi Asia.

Petre Roman este prim-ministrul care i-a avut în guvern pe generalii Chiţac şi Stănculescu, vinovaţi de crime în timpul revoluţiei de la Timişoara. Deşi informat asupra acestui fapt, i-a menţinut în continuare în guvern şi a desfiinţat comisia care cercetase evenimentele din decembrie 1989 de la Timişoara. În prima parte a guvernării sale au apărut acei “terorişti” care chipurile voiau să-l readucă pe Ceauşescu la putere, dar care au dispărut fără urmă, nu înainte de a convinge populaţia de eroismul noilor guvernanţi care înfruntă focul acestor terorişti. Tot în timpul guvernării Roman s-a încercat falsificarea adevărului despre revoluţie prin ascunderea implicării în represiune a armatei şi declararea generalului-criminal Vasile Milea drept erou naţional. Cînd au apărut demonstraţii de stradă care cereau adevărul, participanţii la ele au fost acuzaţi că “destabilizează” şi înfieraţi ca posibili duşmani ai statului. Sub influenţa acestei propagande, mineri şi alte grupuri de muncitori au acţionat violent împotriva opoziţiei, în 29 ianuarie, 19 februarie şi 14-15 iunie 1990. Ziarul “Azi”, oficios al partidului FSN condus de Petre Roman, a declanşat în acea perioadă o campanie virulentă de ponegrire a celor care se opuneau FSN-ului. Din punct de vedere economic, guvernarea Petre Roman a fost cea mai dezastruoasă guvernare post-decembristă a României, atunci fiind puse bazele procesului inflaţionist iar produsul intern brut pe locuitor a ajuns în 1991 (anul căderii guvernului Roman) la numai 82% din cel înregistrat în 1989.

Ioan Talpeş, fost consilier a lui Ion Iliescu, candidează din partea PD-L pentru Senat în Colegiul 7 Bucureşti. Ioan Talpeş a fost şi continuă să fie un om de încredere al fostului preşedinte. În 2004 Ion Iliescu l-a numit pe Talpeş în conducerea Institutului Revoluţiei Române, dar acesta s-a retras de acolo. În prezent, Talpeş îşi exprimă admiraţia faţă de Ion Iliescu pe saitul său personal, la rubrica “Repere”: “Ion Iliescu - politicianul fundamental pentru România după 1989, personalitate care, într-o stare de graţie a cerului, a avut şansa să acţioneze, cu succes, pentru a asigura continuitatea conceptului naţional şi geografic statal românesc, într-un moment în care majoritatea românilor nu au înţeles despre ce era vorba”.

Generalul Eugen Bădălan candidează din partea PD-L în Colegiul 2 Cameră Brăila. Conform “Jurnalului Naţional” din 26-28 octombrie 2004, în timpul revoluţiei Bădălan, ofiţer M.Ap.N., aflat la Arad, a poruncit maiorului Diaconescu să-i împungă cu baioneta pe demonstranţi, dar acesta a refuzat. La Arad nu s-a tras pînă în 22 decembrie 1989. I-am consacrat domnului Bădălan un capitol din cartea mea “Revoluţia din Timişoara şi minciunile din Jurnalul Naţional”. În decembrie 2007 Eugen Bădălan a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pentru un prejudiciu de 1,3 milioane euro. În martie 2008, procesul a fost suspendat, datorită unor excepţii de neconstituţionalitate.

Un alt candidat notabil este Constantin Dudu Ionescu, care candidează din partea PD-L pentru Camera Deputaţilor, în sectorul 4 Bucureşti. Dudu Ionescu a fost ministru al apărării, şi apoi al internelor în guvernarea CDR, din partea PNŢCD. În perioada în care făcea parte din guvern a propus “amnistia evenimentelor, a unora dintre lucrurile care s-au întîmplat în 1989 - evident, cele în afara caracterului penal”. O aberaţie - pentru că amnistiile se dau exclusiv pentru fapte care au caracter penal. Dacă o faptă n-are caracter penal nu e nevoie să fie amnistiată. De fapt, omul încerca să-i scape pe criminalii din decembrie 1989 (a criticat hotărîrea instanţei în procesul generalilor Chiţac şi Stănculescu cînd aceasta era la primă instanţă - vezi “Jurnalul Naţional” din 17 iulie 1999), dar pentru manipularea publicului a adăugat că propunerea nu se referă la fapte cu caracter penal. Dacă propunerea sa ar fi avut izbîndă, bineînţeles că în textul final s-ar fi eliminat fraza cu lipsa caracterului penal al faptelor amnistiate. După declinul PNŢCD Constantin Dudu Ionescu s-a înscris în Partidul Umanist (mai apoi Conservator) a lui Dan Voiculescu, dar acum văd că a ajuns la PD-L. Şi Dudu Ionescu a beneficiat de imensa onoare de a avea un capitol consacrat într-una din cărţile mele - “Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei”. Mai jos puteţi vedea şi un protest al meu din 1997, la Televiziunea Timişoara, faţă de faptul că Dudu Ionescu participase la dezvelirea unui monument ridicat în cinstea generalului-criminal Ştefan Guşă. TVR Timişoara a cenzurat parţial protestul meu, anume nu a difuzat şi partea în care ceream explicit destituirea lui Dudu Ionescu.

Alt candidat PD-L este Viorel Oancea, care candidează în Colegiul 2 Senat Timişoara Est. În 22 decembrie 1989 Oancea (pe atunci maior M.Ap.N.) a apărut în balconul Operei ca să informeze demonstranţii că este alături de ei. Era la ora 9, înainte de fuga lui Ceauşescu. Conform cărţii lui Miodrag Milin “Timişoara 15-21 decembrie” (IPBT 1990, pag. 162) generalul Guşă l-a ameninţat pe Oancea cu tribunalul militar, iar procurorul militar Izdrescu s-a şi prezentat la unitatea militară a lui Oancea, pentru a face anchetă. Nu s-a mai făcut ancheta findcă a fugit Ceauşescu.
De remarcat că generalul Guşă îl atacă pe Oancea în interviul dat lui Pavel Coruţ (cartea “Să te naşti sub steaua noastră”, Editura Gemenii 1993) pe motiv că el nu reprezenta armata.
După revoluţie Oancea a ajuns colonel şi şef al poliţiei Timiş. A fost membru al Comisiei Guvernamentale de Anchetă despre evenimentele din Timişoara, poziţie din care a iscălit pentru trimiterea în judecată a generalilor Ştefan Guşă, Mihai Chiţac şi Victor Atanasie Stănculescu. După cum zice Rodica Giura, se pare însă că n-a participat efectiv la lucrările acelei comisii, ci doar a semnat pe materialul strîns de alţii. În 2007, Viorel Oancea a primit o diplomă de onoare din partea Institutului Revoluţiei Române condus de Ion Iliescu (”Caietele Revoluţiei” nr. 1/2008, pag. 29).

Alt revoluţionar timişorean care candidează este Pompiliu Alămorean, la Colegiul 1 Senat Timişoara Vest, din partea Partidului Verde.
Pompiliu Alămorean a fost în 1990 primarul Timişorii. În 22 decembrie 1989, după fuga lui Ceauşescu, a fost printre cei care au ocupat sediul Securităţii Timiş. Pentru alte oraşe asta ar fi o faptă revoluţionară remarcabilă, dar la standardele din Timişoara e cam puţin, motiv pentru care Alămorean a fost acuzat că ar fi impostor şi că a ajutat impostori să primească certificate de revoluţionar prin asociaţia de revoluţionari “Fundaţia Revoluţiei”, pe care o conduce. A mai candidat de cîteva ori, de obicei nu obţinea decît vreo 1% din voturi.

Tot în judeţul Timiş, la colegiul 3 Senat, zona Sînnicolaul Mare, Jimbolia, Deta, candidează Tudorin Burlacu, din partea Partidului Verde.
Tudorin Burlacu a fost membru în Frontul Democratic Român şi este preşedintele asociaţiei de revoluţionari “Egalitate, Frăţie, Cooperare, Colaborare”. A fost şi membru al comisiei care dădea certificate de revoluţionar, am scris în treacăt despre asta. Despre Tudorin Burlacu, am găsit un pasaj interesant în scrierile lui Lorin Fortuna: “Am solicitat, cu aceeaşi ocazie, includerea Biroului Permanent al FDR în cadrul Consiliului Naţional al Frontului Salvării Naţionale, constituit la Bucureşti. Din nefericire, unul dintre cei care au dus acest mesaj, a decupat partea de jos a documentului şi, în locul rămas liber, a lipit o listă cu aproximativ 60 de nume de membri fondatori ai FDR (probabil pentru a figura şi el în cadrul acestei componenţe false a Biroului Permanent al FDR), creînd astfel şi o situaţie specială, deoarece lista, astfel modificată, avea mai mulţi membri decît cei din componenţa, de atunci, ai Consiliului Naţional a FSN. Ştim cine este acest om, care ne-a creat şi ulterior multe prejudicii, nouă şi Revoluţiei române, şi menţionăm că, din motive pe care nu le-am înţeles, respectiva persoană (Tudorin Burlacu) s-a bucurat ulterior de o atenţie specială din partea unor conducători ai FSN, şi, în special, din partea lui Ion Iliescu şi a lui Iosif Dan. Cert este că acel Consiliul al FSN s-a format neţinînd cont de documentul respectiv”.

Nicu Mihoc candidează la Colegiul 1 Tîrgu Mureş, pentru Camera Deputaţilor, din partea PD-L. În 1989 era actor la Teatrul Naţional din Timişoara, prilej cu care a recitat o poezie din balconul Operei din Timişoara. Pe acest blog a fost prezentată înregistrarea respectivă. Nicu Mihoc a spus manifestanţilor din Piaţa Operei din Timişoara, în 21 decembrie 1989: Fraţi români! Sînteţi minunaţi! Laşul din mine a [fost] învins! Ţin să vă anunţ că de 4 zile am stat închis în casă, neputînd participa aici din frică! Dar am venit alături de voi! (urale) Mă numesc Nicu Mihoc şi sînt actor al Teatrului Naţional din Timişoara (urale). Sînt născut în comuna Hălmagiu unde Iancu a poposit! (urale) Şi-acum, pentru voi, cele mai frumoase versuri pe care le-am găsit la această oră: Învingătorii nu mai au măsură / Şi-n cartea de istorie se-aşează / Şi doar învinşii au simţirea trează / Şi doar învinşii scriu literatură / Ei nu suportă fără (neînţelegibil) / Acelor care-nvinşii mint şi peste / Învinşii se ascund într-o poveste / Şi de acolo murmură şi-ntreabă / Învingătorii sînt sătui de toate / Şi cartea de istorie răsfrînge / Întreagă ridicarea lor prin sînge / Şi că mai mult ca ei nici nu se poate / Albac, dar sîngerează-nvinşii / [neînţelegibil; apoi sfîrşit înregistrare]. Nicu Mihoc nu a cerut certificat de revoluţionar (nu figurează pe saitul SSPR).

Beverly Peele (1975- ), an American supermodel, was one of the top fashion and print models of the early 1990s.

She started modelling on the runways of Paris at age 12. In 1989, by age 14, she had made her first million and became the first black woman to appear on the cover of Mademoiselle magazine. In 1993, at age 18, People magazine named her one of the 50 most beautiful people in the world. She appeared on hundreds of magazine covers. All the top fashion designers wanted her.

But then suddenly it all came to end.

Where Naomi and Tyra had wanted to be models since they were little girls, she did not. She said she wanted to be a plumber. So she was not willing to play the game. And when she got pregnant at 18 she had the baby against all advice: they said it would mess up her looks, that she would never work again. Even her mother would not to speak to her (at first). She did not care. The baby was more important.

After she had the baby she came back to modelling, but she failed to make a comeback. In 1997 she went into acting, but with small success.

She is one of the most beautiful black supermodels of all time, but because she rose and fell before the rise of the Web, there are not many pictures of her on the Internet, and what you see are not even her best.

She grew up in suburban Los Angeles but went to the school where her mother worked in South Central.

At 11 her mother made her take an etiquette course to learn “how not to be klutzy”. She learned to walk with grace. That and her long legs helped her to win modelling contests and before she knew it she was on the runways in Paris.

At her height she spent money so freely people called her C-Note. She had a three-floor apartment in New York. Because money came so easily to her so young, she had no idea of money management. She also started doing drugs. She was far from home and growing up too fast. After she had the baby, it was all over.

Ten years later, in 2005, she found a lost credit card in a supermarket and used it to buy a washer, dryer, refrigerator and other stuff for her house. It went to court and in 2006 the judge sentenced her to three years’ probation, 300 hours of community service and, of course, she had to pay back everything - and something else to American Express for their troubles.

In 2006 she went on the “Tyra Banks Show” to warn women of the dark side of modelling.

Peele first ran into Tyra Banks years before in Venice. Tyra at the time was 17 and broke in a foreign country. Peele helped her out.

Peele is six feet tall (1.83 metres). In 1989 her measurements were 33.5-22-33 (85-56-84 cm). That gives her a waist-to-hip (WHR) ratio of 0.67, which is on the low side for a fashion model.

See also:

• The most beautiful black women models
• black fashion models
• Tyra Banks - another black supermodel from the same time and place, but with far more drive and discipline
  
• Naomi Campbell
• Lisa Bonet - whose life offers interesting parallels

Ozzy Osbourne an his band at their best, 1989 Moscow. fantastic solo an drum work, specially towards the latter part of this song where  Zakk Wylde even plays guitar with his teeth!!! unreal stuff.. good performance by any musical standards! This song is Heavy rock/metal.

“Shot in the Dark” is a song from Ozzy Osbourne’s 1986 album ‘The Ultimate Sin’
and was written by then Ozzy band bassist Phil Soussan. The song was inspired by the movie ‘Prizzi’s Honor’

Watch Video

Watch Video

(iskry.pl)

Pytanie “czyja będzie Polska” postawione przez J. Olszewskiego w “noc czerwcową” 1992 można uznać za najistotniejsze w epoce postpeerelu dlatego, że wciąż pozostaje ono bez odpowiedzi. Ciekawostka, swego czasu A. Kwaśniewski odniósł się do niego polemicznie w czerwcu 2000 następujących słowach:

Kwaśniewski mówił to już w Polsce całkowicie zdominowanej przez Układ, mógł więc sobie pozwolić na tę wciąż obecną w naszym życiu politycznym hipokryzję, jeśli nie ostentacyjny cynizm, kiedy to komuniści uznają się za pełnoprawnych uczestników porządku ekonomicznego, medialnego i politycznego po 1989 r. Nie można zresztą mieć o to do nich pretensji - ktoś w końcu im te prawa nadał, ktoś dokonał legalizacji PZPR właśnie “po obaleniu komunizmu”.

Ta legalizacja nastąpiła drogą postępującego kompromisu z komunistami (rozpoczętego Magdalenką i okrągłym stołem). Kompromis bowiem z tymczasowego i “pragmatycznego” (jak to przedstawiano obywatelom w 1989 r.) zmienił się w trwałą umowę społeczno-polityczną, prowadzącą od zalegalizowania PZPR do uprzywilejowania komunistów we wszelkich sferach polskiego życia. O ile jeszcze przystąpienie do rozmów z czerwonymi można było traktować jako paktowanie z bandytami, którzy oblegli miasto czy wieś, o tyle uznanie ich praw do dalszego przebywania w miejscu, do którego wdarli się siłą ze zbrojną pomocą innych bandytów stanowiło pogwałcenie praw obywatelskich Polaków. I kompletne zafałszowanie współczesnej historii.

PZPR od samego początku swego istnienia w 1948 r. była nielegalna - tak samo jak i PPR założona przez sowieckich agentów, z której PZPR się wywodziła. Pertraktowanie z komunistami pod koniec lat 80. powinno było mieć charakter ustalania warunków “zawieszenia broni” - tzn. powinno było wyglądać tak: jesteście już osłabieni i więcej nas łupić nie dacie rady, składacie broń i my to doceniamy jako akt dobrej woli, wobec tego nie rozstrzelamy was za to wszystko, co zrobiliście, a przede wszystkim za zdradę Narodu Polskiego, ale tak czy tak zostaniecie osądzeni przez niezawisłe sądy (choć może wymiar kary będzie złagodzony właśnie przez wzgląd, że się poddajecie i wycofujecie z życia polityczno-społecznego Polski).

Tak to powinno wyglądać i odtąd komunistyczni zbrodniarze, którzy uniknęliby kary śmierci mogliby się zajmować jedynie pisaniem więziennych pamiętników, które wydawałyby im jakieś rosyjskie wydawnictwa na rosyjski rynek. Złożenie broni przez czerwonych powinno było także obejmować pełne przejęcie przez Naród Polski złodziejskich majątków, tajnych kont etc., a im więcej informacji na temat swoich wieloletnich łupów czerwoni przekazywaliby w akcie skruchy, tym łagodniej by ich mógł potem potraktować wymiar sprawiedliwości (na zasadzie np. “nakradli się, ale sporo tego oddali, co pozwoliło utworzyć fundusz emerytalny”). Inaczej traktuje się złodzieja, który coś ukradł, sprzedał, a pieniądze przehulał, aniżeli takiego, co ukradł, ale po jakimś czasie zwrócił właścicielowi skradzione dobro.

Tak jednak się nie stało, jak doskonale wiemy. W 1989 r. zalegalizowano PZPR i od razu obdarzono go nadzwyczajnymi przywilejami, najpierw godząc się na “kontraktowe wybory” (nie było żadnego powodu, by tworzyć kadłubowy sejm - należało od razu domagać się w pełni wolnych wyborów, a w ich trakcie komuniści politycznie przepadliby natychmiast), a następnie pozwalając komunistom tworzyć “listę krajową” i “wystawić” Jaruzelskiego na kadłubowego prezydenta. W kadłubowym sejmie komuniści mieli zresztą nie tylko legitymację, ale i przystąpili od razu do tworzenia “niekomunistycznego rządu” z premierem Kiszczakiem na czele. Jednakże “konstruktorzy transformacji” (”transformers” z Michnikiem na czele, musieli uznać, że taka akcja stanowiłaby nie tyle policzek, co splunięcie w twarz Polaków, uznali więc, że “co za dużo to niezdrowo” i wysunęli propozycję utworzenia kadłubowego rządu z Mazowieckim na czele. Rząd był kadłubowy, bo przecież komuniści zachowali w nim wpływ na istotne sfery życia politycznego.

Owe trzy lata dziwoląga, który jeszcze w 1989 r. nazywał się “peerel” i posługiwał sie peerelowskimi pieniędzmi, dopiero w grudniu owego roku “zmienił nazwę” (ach ta dbałość o fasadę), stanowiły dla komunistów okres “sprzątania po samych sobie”. Czerwoni niszczyli dokumentację esbecką, po drodze zamordowali paru księży, z którymi mieli niezakończone porachunki, a jednocześnie przystąpili do działań propagandowych, które miały zapewnić pezetpeerowcom “miękkie lądowanie” po pierwszych powojennych wolnych wyborach.  W tym celu, na co z zupełnym spokojem patrzyła “strona solidarnościowa”, przystąpili oni w styczniu 1990 do “samorozwiązywania PZPR”, czyli do przepoczwarzania się w “socjaldemokrację”. Komedię odegraną przez Rakowskiego, który niemalże płakał nad wyprowadzaniem sztandaru zbrodniczej komunistycznej partii, potraktowano jako kolejny (po wyborach z 4 czerwca 1989) symboliczny kres komunizmu, gdy tymczasem komuniści mieli sie znakomicie, stając się po “ustanowieniu reguł wolnorynkowych” przez rząd tegoż Rakowskiego w 1988 r., przedstawicielami wielkiego biznesu w Polsce. Na to również ze spokojem patrzyła “strona solidarnościowa”, jedynie antykomunistyczne dzikusy porykiwały z lasu, że coś w Polsce dzieje się nie tak.

Jednakże, żeby było śmieszniej, zaczęto rozmaite patologie “młodej demokracji” zwalczać za pomocą środków zupełnie niewspółmiernych do skali wewnątrzpaństwowego zagrożenia. Oto więc Wałęsa miał się stać torreadorem, który czerwonemu bykowi paroma ciosami zada śmierć lub przynajmniej dotkliwe rany. Wałęsa (ze swoimi “siekierkami”, “gonieniem w skarpetkach” “wietrzeniem warszawki” i Mieciem etc.), który nigdy nie powinien był być prezydentem - został nim, co pogrążyło już “nowe państwo” do reszty. Następne wypadki (obalenie rządu Olszewskiego, tryumfalny powrót komunistów w 1993 i wreszcie przypieczętowanie tego powrotu zwycięstwem Kwaśniewskiego), to były logiczne konsekwencje tychże dwóch posunięć, których skutki odczuwamy do dziś: zalegalizowania PZPR-u oraz wywindowania Wałęsy stanowczo ponad jego możliwości mentalne i polityczne. Fatalne konsekwencje.

“Jest Polska, była Polska przez czterdzieści parę lat – bo to jednak była Polska – własnością pewnej grupy. Własnością z dzierżawy, może nawet raczej przez kogoś nadanej. Po tym myśmy w imię racji, własnych racji politycznych, zgodzili się na pewien stan przejściowy. Na kompromis, na to, że ta Polska jeszcze przez jakiś czas będzie i nasza i nie całkiem nasza.

I zdawało się, że ten czas się skończył. Skończył się wtedy, powinien się skończyć, kiedy uzyskaliśmy władzę pochodzącą z demokratycznego, prawdziwie demokratycznego, wyboru. A dzisiaj widzę, że nie wszystko się skończyło, że jednak wiele jeszcze trwa i że to – czyja będzie Polska – to się dopiero musi rozstrzygnąć. To się będzie rozstrzygało także w jakiejś mierze, w jakiejś cząstce dziś – tutaj, na tej sali.

Ja chciałbym stąd wyjść tylko z jednym osiągnięciem. I jak do tej chwili mam przekonanie, że z nim wychodzę. Chciałbym mianowicie, wtedy kiedy ten gmach opuszczę, kiedy skończy się dla mnie ten – nie ukrywam – strasznie dolegliwy czas, kiedy po ulicach mojego miasta mogę się poruszać tylko samochodem albo w towarzystwie torującej mi drogę i chroniącej mnie od kontaktu z ludźmi eskorty, że wtedy kiedy się to wreszcie skończy – będę mógł wyjść na ulice tego miasta, wyjść i popatrzeć ludziom w oczy.”

To trwa, jak najbardziej. Tak jak trwało w 1992 r.

• http://www.prezydent.pl/x.node?id=6042904&eventId=1506961
• http://www.dziennik.pl/opinie/article24245/O_rycerzach_lustracyjnej_wojny.html?service=print

(1922-2001) Militar de carrera, el coronel Kopácsi había sido nombrado en 1953 jefe de la policía de Budapest. Aliado de Imre Nagy, se comprometió activamente con la insurrección de otoño de 1956 y colaboró en la organización de la Milicia Nacional. Formó parte de la comisión gestora del Partido Socialista Obrero Húngaro presidida por Kádár. Procesado en 1958 como miembro del grupo de Nagy, fue condenado a cadena perpetua. La amnistía de 1963 lo dejó en libertad. En 1975 emigró a Canadá y sólo regresó a Hungría en 1989 al desplomarse el sistema socialista.

(1912-1989) Militar de carrera e historiador, Király combatió en la Segunda Guerra Mundial y al finalizar esta se integró en el Ejército Popular húngaro, en donde alcanzó el grado de teniente general y fue miembro de Estado Mayor. En 1951 cayó en desgracia y, acusado injustamente, fue procesado y condenado a muerte, pena que se le conmutó por la de cadena perpetua. En 1956 quedó en libertad. En el levantamiento popular de otoño de 1956 se sumó a los insurrectos y fue comandante de las fuerzas armadas de Budapest y de la Milicia Nacional. Con la derrota de la insurrección se exilió en los Estados Unidos y entre 1968 y 1982 fue profesor universitario en diferentes centros superiores estadounidenses. En 1989 regresó a Hungría. Entre sus publicaciones destaca, por sus aportaciones autobiográficas y documentales, especialmente significativas en el caso del levantamiento de octubre y noviembre de 1956, el libro Honvédségböl néphadsereg (Del Ejército Nacional Húngaro al Ejército Popular), Budapest, Co-Nexus, 1986.

Noul Ierusalim (Misterele Pucioasei, cap.LXXIX)

“Dumnezeul” de la Pucioasa l-a abandonat definitiv pe Victor Atanasie Stănculescu

Studiu independent despre fenomenul religios NIP

( ”Noul Ierusalim de la Pucioasa” )

Motto: “Victoraş, să ai grijă de copii!”

“Victoraş, să ai grijă de copii!”

Această frază, atribuită Elenei Ceauşescu, pe când se îmbarca în elicopterul care părăsea precipitat clădirea Comitetului Central al PCR în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, a rămas în istorie. Dar Victoraş “a avut grijă” doar de părinţi, la Târgovişte. De copiii lui Ceauşescu nu s-a mai preocupat, aşa că doi dintre ei au decedat prematur, în timp ce generalul Victor Stănculescu a mai supravieţuit ani buni după aceea. Dar steaua lui, norocoasă în timpul şi pe urma “loviluţiei din decembrie ‘89”, a început să intre în declin. Recent, el a fost condamnat la ani grei de închisoare, pentru rolul dublu, triplu sau multiplu (el ştie mai bine ce rol a avut) pe care l-a jucat la Timişoara în decembrie 1989.

Puţini ştiu însă că în anii de glorie ai generalului de după 1989, când puterea criptocomunistă l-a “uns” ba ministru al economiei, ba al apărării, Victor Atanasie Stănculescu a fost în mod insistent curtat de către…ghici, cine? De către… însuşi “Dumnezeul” de la Noul Ierusalim-Pucioasa! Pasă-mi-te generalul era atunci călare pe cai mari, şi se merita să fie curtat, că de! Încercarea, moarte n-are! Aşa că “Dumnezeul” de la Pucioasa s-a aşternut pe compus epistole de amor adresate puternicilor zilei (printre care şi generalul Stănculescu), ca să-i ajute ei (şi el), pe săracii “copiii de la Pucioasa”, că sunt sărăcuţi şi lipsiţi de toate cele! Vorba ceea, cu care generalul era deja familiar: “Victoraş, să ai grijă de copii!”

*

Dar ce veşti primea din ceruri generalul, prin anii 1991? Vom spicui din ele câteva fraze la întâmplare, dar să începem cu începutul primei epistole sosite “din cer”:

“ Către mai marele oastei române, pace şi har şi binecuvântare de la Dumnezeul Preasfintei Treimi, Care lucrează şi vorbeşte în România! Amin.”( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 ianuarie 1991)

Începutul scrisorii era promiţător la vremea aceea. Ar fi fost bine pentru Victoraş să fi primit niscai binecuvântări şi ceva mai târziu, înainte de ultimul lui proces, că poate aşa scăpa ceva mai lesne, cu o pedeapsă mai uşoară; sau măcar gradul de general şi l-ar fi păstrat. Dar aşa… probabil că “Dumnezeul” de la Noul Ierusalim-Pucioasa ştia bine care va fi deznodământul (adică ştia că Victoraş va fi degradat şi va ajunge, din “mai marele oastei române”, un simplu soldat). Aşa că nu s-a mai ostenit să-l mai binecuvinteze: ca soldat, nu mai merita nici o atenţie.

“ Nimic nu împlinesc până nu descopăr taina planurilor Mele prin servii Mei prooroci.”( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 ianuarie 1991)

De la bun început Victoraş este pus în gardă, ca să ştie bine cu cine are de-a face: tratativele între “cer” şi “pământ”, respectiv între “pământ” şi “cer”, se vor face doar la cel mai înalt nivel: capul armatei române cu capul bisericii Noul Ierusalim- Pucioasa. Deşi pentru tabăra pucioşilor se vorbeşte în chip eufemistic, la plural (servii Mei prooroci), în realitate era vorba de un singur cap: “proorociţa” Mihaela Tărcuţă, cea care aducea la lumină, în numele lui Dumnezeu, “Cuvântul lui Dumnezeu”.

Şi fiindcă vorbim aici de tratative: ca la orice tratative, fiecare negociator speră să obţină ceva, eventual dând în schimb cât mai puţin posibil. Deci, ce i se cerea generalului? Şi ce i se dădea în schimb?

Iată ce i se cerea (nu mare lucru!):

“ Iată, încheie şi Dumnezeu astăzi legământ cu tine: să păstrezi cu sfinţenie şi cu frică taina planurilor Sale şi taina izvorului Său care curge în România prin servii Săi prooroci; să păstrezi taina lui Dumnezeu mai mult decât orice taină, căci Domnul coboară poruncă cerească pentru ascunderea lucrului Său şi a planului prin care lucrează şi descoperă voile Sale cele bine întocmite.”( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 ianuarie 1991, sublin.ns.)

E cam greu de înţeles cum va reuşi “Dumnezeul” de la Pucioasa să facă simultan şi “ascunderea lucrului Său”, şi “descoperirea voilor Sale”, deci va trebui să-l credem pe cuvânt. Şi fiindcă a venit vorba de ascundere, să facem o paranteză. Deşi aici se afirmă negru pe alb că nu numai Dumnezeu are taine, ci şi oamenii, şi nu numai oamenii au ascunderi, ci şi Dumnezeu, peste ani şi ani, liderii de la Pucioasa vor promova o teorie năstruşnică, prin care se afirmă că “tainele sunt de la Dumnezeu, iar ascunderea este de la Diavolul”. Să luăm aminte!

Aşadar, Victoraş era chemat să ascundă ceva, să mai pună ceva în ghips. Ce să ascundă? Ce picior să mai pună în ghips? Iată ce:

“ Scoală-te şi crede în Mine şi lucrează-Mi să-Mi acoperi bine pe servii Mei! Ia mantia credinţei şi cu ea pune-Mi deoparte aceşti copii prin care Eu lucrez, căci lucrez pentru slava şi gloria acestui pământ binecuvântat.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 ianuarie 1991, sublin.ns.)

Adică, mai pe scurt: “Victoraş, să ai grijă de copii!”

Oare ce diferenţă să fi văzut “Dumnezeul” de la Noul Ierusalim-Pucioasa între “slava” şi “gloria” pământului românesc, care pretinde că-i aparţine de drept?

Victoraş, însă, ca un adevărat ostaş, trebuie să ia poziţia de drepţi în faţa unui “Dumnezeu” atât de autoritar:

“ Ridică-te şi serveşte-Mi planului Meu şi lucrului Meu, căci servii Mei au de stat lângă Mine, au de împărţit cuvintele Mele pe unde îi trimit Eu şi au de strigat la Mine pentru România Mea, după cum le poruncesc Eu să lucreze cu Mine” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 ianuarie 1991)

Dar ce i se promitea generalului în schimb? Un troc:

“ Iată, facem unul pentru altul. Serveşte-Mi planului Meu şi Eu voi fi cu tine, şi voi fi cu glorie cu tine. Amin. Cel ce dă măcar un pahar de apă celor mai mici ai Mei, Mie Îmi dă acela, şi Eu îl voi da de-a dreapta mea în zilele gloriei Mele.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 ianuarie 1991)

Aluzia cu paharul de apă începe să clarifice lucrurile. “Combinaţia” pusă la cale capătă contururi materiale din ce în ce mai nete:

“ Fii credincios Mie, căci prin această credinţă vei fi cu Mine, şi Eu voi fi cu tine. Amin.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 ianuarie 1991)

Intenţia de a-l face prozelit al Noului Ierusalim pe Victor Atanasie Stănculescu este evidentă. După cum la fel de evident este că promisiunile făcute generalului au fost uitate, sau ignorate: peste 17 ani generalul a fost degradat de către semenii lui, devenind un simplu soldat, apoi a mai înfundat şi puşcăria. Nu este exclusă nici varianta răzbunării “Dumnezeului“ de la Pucioasa, dacă luăm în calcul următoarele: ca probabilă, o totală lipsă de reacţie a lui Victor Stănculescu la aceste baliverne; iar ca posibilă, o astfel de răzbunare.

Liderii pucioşi au dorit să fie cât mai convingători, adăugând şi un talisman la scrisoarea lor: i-au dat în dar o cruce sculptată în atelierele lor de la Pucioasa (cel mai plauzibil, o cruce strâmbă, cu iscălitura falsificată a lui Marian Zidaru, căci aşa aveau pucioşii tiparele pentru cruci şi obiceiurile pe vremea aceea). O cruce care se putea pune fie la gât, fie la cap, fie pe piept, şi care urma să-i aducă lui Victoraş mult noroc în întortocheata sa carieră:

“ Iată, pun dar de la Mine şi pun putere de ocrotire şi de biruinţă peste această cruce lucrată de mâini curate şi din porunca Mea lucrată. Pune-o şi o poartă pe piept, căci puterea Mea va lucra prin ea, şi binecuvântarea Mea se va arăta prin ea. Amin, amin, amin.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 ianuarie 1991)

N-a fost să fie aşa. Ori Victoraş a uitat să poarte crucea pe piept, ori binecuvântarea crucii n-a prea avut puterea scontată, cert este că până la urmă generalul a dat-o în bară. Iar de la bară a ajuns direct la puşcărie.

*

O a doua epistolă picată “din cer”, şi adresată tot lui Victor Stănculescu, avea să despecetluiască complet taina care, în prima epistolă, se cerea ocrotită de către “primul ostaş al ţării”: capul armatei este chemat în mod imperativ să contribuie decisiv la re-instalarea regelui Mihai pe tronul ţării. Mezalianţa dintre “cer şi “pământ” căpăta brusc conotaţii pur politice şi mundane. Începutul, însă, suna la fel de promiţător:

“[…] Harul Meu şi pacea Mea peste tine din nou, mai marele oastei României Mele! Pace, iubitul Meu,[…] ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 martie 1991)

O scrisoare de dragoste, aşadar. Iubitul “Dumnezeului” de la Pucioasa avea însă să fie părăsit fără regrete peste ani de zile, atunci când judecătorii de la Timişoara se vor pronunţa pentru trimiterea lui la puşcărie. Dar, să vedem ce i se cerea “iubitului” atunci, pe când el avea cea mai mare putere efectivă în stat:

“[…] Eu sunt Dumnezeul Cel Care veghez şi ocrotesc în toată clipa pe cei ce sunt cu Mine, pe cei ce lucrează şi Mă ajută pe Mine. Iată, îţi amintesc de cuvântul cel înţelept care spune: ”Fereşte-mă, Doamne, de duşmani, că de prieteni mă feresc eu”, dar vin acum spre tine, mai-marele oastei române, vin şi îţi spun aşa: fereşte-te tu de prieteni, că de duşmani te feresc Eu. Ajută tu planului Meu, şi Eu voi fi ajutorul tău şi păzitorul tău în toată clipa. Amin.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 martie 1991, sublin.ns.)

Dacă vede cineva vreo deosebire între primul “cuvânt cel înţelept”( ”Fereşte-mă, Doamne, de duşmani, că de prieteni mă feresc eu”) şi cel de-al doilea, oferit lui Victoraş ca o alternativă mult mai bună (“fereşte-te tu de prieteni, că de duşmani te feresc Eu”) este rugat să o semnaleze.

După ce face o incursiune prin istorie, arătând ce bine îi mergea lui Ştefan cel Mare pe când primea binecuvântări de la Daniil Sihastrul, “Dumnezeul” de la Pucioasa trece frontal la subiect: regele Mihai trebuie urgent re-instalat pe tron. Şi nu va încăpea nici o împotrivire la acest “plan ceresc”:

“ Iată, îl voi aşeza pe cel binecuvântat de Mine, că el este de la Mine, el este proorocit prin proorocii care au avut cuvânt de la Mine. Îl voi aşeza cu braţul Meu cel tare, că de la el şi până astăzi nici un mai-mare stătător care a stat peste acest neam nu a mai avut ungerea de la Dumnezeu. Eu nu pot desfiinţa cele proorocite, căci Duhul Meu lucrează şi vesteşte şi împlineşte în toată vremea.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 martie 1991, sublin.ns.)

E de neînţeles însă de ce, dacă “Dumnezeul” de la Noul Ierusalim-Pucioasa avea braţul atât de tare, mai avea nevoie şi de ajutorul lui Victoraş, care s-a văzut cât de fragil a fost ca om, ca toţi oamenii de altfel, odată cu trecerea vremii. Şi este de neînţeles de ce acele faimoase proorocii despre aşezarea pe tron a regelui Mihai, la care se face aici referinţă, nu s-au împlinit niciodată. Şi mai ales, este de neînţeles de ce aceste promisiuni bombastice făcute chiar de către “Dumnezeul” de la Pucioasa nu s-au mai împlinit; doar dacă nu cumva era un “Dumnezeu” mincinos, ca şi “proorociile”amintite de el, de altfel.

În schimb, o adevărată beţie a izbânzii se revarsă în valurile imaginaţiei:

“ Nu te teme, că vei călca peste tot duşmanul Meu şi peste tot duşmanul tău şi va curge veninul şi se va risipi în întuneric, iar Eu voi face lumină, şi va fi lumină. Să nu foloseşti îndoiala întru Mine, căci îndoiala înjumătăţeşte biruinţa creştinului. Fii viteaz, căci eşti fiu adevărat, din pământul acestui neam, eşti suflet din sufletul cel viu şi viteaz al acestui neam. Fii statornic cu Mine, că tu ai nevoie de multă ocrotire.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 martie 1991, sublin.ns.)

Victoraş este aşadar invitat să fie un adept fără şovăire şi fără îndoială al Noului Ierusalim, moment în care i se strecoară şi presupuse ameninţări din afară, motiv serios ca să ceară de la “Dumnezeul” de la Pucioasa să-i dea “multă ocrotire”:

“ Cei ce vor să robească sub stăpânirea lor acest neam, aceia nu te iubesc, şi vor să nu mai fii. Le este teamă de tine, căci Eu am pus în tine de la Mine. Le este teamă că le vei zdrobi puterea lor, dar nu te teme tu. Mirul binecuvântărilor să facă din tine un fiu al minunilor, şi minunile acelea să fie spre dezrobirea şi pacea şi liniştea acestui pământ al acestui neam.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 martie 1991, sublin.ns.)

Parcă suna mai bine “liniştea acestui neam al acestui pământ” decât “liniştea acestui pământ al acestui neam”, dar e dreptul autorului să se exprime aşa cum vrea şi aşa cum poate.

Victoraş este avertizat apoi că n-are loc de-ntors: “Dumnezeul “de la Pucioasa va lucra cu o aşa mare putere, încât Victoraş va fi doar un executant obedient la ordinele lui. Totodată, se stabileşte şi un om de legătură, prin care Victoraş va trebui să primească ordine şi să transmită sfaturi dinspre şi către liderii pucioşi:

“ Voi lucra cu putere, ca să te am credincios planului Meu din zilele acestea, şi îşi voi arăta, ca să ştii că sunt cu tine şi că te ocrotesc. Stai aproape cu inima şi cu sfatul de cel care l-am trimis spre tine ca să te vestească de la Mine. Stai cu el mereu aproape. Fă-ţi timp să stai cu el în sfat şi cere-i pâinea cea vie, căci Eu sunt pâinea care se coboară din cer şi care dă viaţă. Eu sunt viaţa făpturii Mele. Iată postul sfintelor Paşti, al sfintei şi de viaţă făcătoare Învieri a Fiului lui Dumnezeu. Pregăteşte-te cu post, şi ia apoi Trupul şi Sângele Meu, ca să intru cu fiinţa Mea în tine, mai-marele oastei României Mele.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 martie 1991, sublin.ns.)

*

O a treia epistolă dezvăluia şi scopul ascuns, cu bătaie lungă, al liderilor pucioşi. Odată ajuns pe tron, regele Mihai ar fi trebuit musai să le fie lor recunoscător, şi chiar să-i iubească, iubire materializată foarte simplu: asociindu-i şi pe ei la guvernarea ţării şi “lucrând” apoi nemijlocit cu ei şi prin ei. Şi toate acestea, drept mulţumire pentru sforile trase de ei pe la şeful armatei (Victoraş Stănculescu) şi pe la alte personalităţi ale vremii, curtate intens în acea perioadă, tot cu epistole “căzute din cer” şi tot cu acelaşi scop ascuns (Andrei Pleşu, Doina Cornea, Sorin Dumitrescu, Teoctist Arăpaşu, Vasile Târgovişteanul, Irineu Pop Bistriţeanul, Ilarion Argatu, Visarion Iugulescu, Maica Veronica şi preotul Ioan de la Vladimireşti, Doina Alexandru, Constantin Mănciulescu, Silvia Radu, Vasile Gorduz, Gheorghe Zamfir, Sebastian Şerban, Ioana Giosan, Edgar Nicolau; se plănuise, aşadar, un adevărat complot politic, la care însă se pare că n-a marşat nimeni dintre cei abordaţi prin epistolele sosite “din cer” şi care le-au fost adresate personal) şi pentru ajutorul nepreţuit adus de pucioşi tocmai “din ceruri”, ca regele Mihai să-şi poată recăpăta tronul. Victoraş este sfătuit temeinic să se lase “lucrat”:

“ Stai sub obrocul Meu şi lasă-te lucrat, ca să ştii şi să înţelegi cum lucrează Dumnezeu. Îmbrăţişează viaţa de creştin după adevăr. Nu este greu, iar creştinul cel adevărat va birui tot răul şi nu va fi biruit. Amin. Oastea Mea cea binecuvântată va fi oastea României, iar cel uns de la Mine este scris că va fi de la Mine peste Ierusalim. Iubeşte pe unsul de la Mine, că el îi va iubi şi va lucra cu cei ce sunt cu Mine. Eu sunt cu el şi îi întăresc răbdarea şi îi alin dorul lui cel greu, căci greu mai este dorul lui, măi iubitul Meu. Îţi spun şi Eu ţie că greu îl mai apasă dorul de acest pământ, şi acest pământ este pământul cel binecuvântat, cel ce se va arăta binecuvântat, cel peste care va domni pacea şi dreptatea cea din cer, iubitul Meu. “ ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 19aprilie/2 mai 1991, sublin.ns.)

Victoraş s-a lăsat “lucrat” şi prin faţă, şi pe la spate, şi aşa a reuşit să ajungă la puşcărie.

Dacă cineva este sceptic şi crede că persoana vizată în mod cifrat cu cuvintele “cel uns de la Mine” ar fi fost alta decât regele Mihai, iar “Ierusalimul” ar fi altul decât cel inventat la Pucioasa, e suficient să-i reproducem titlurile şi subtitlurile concepute de către liderii pucioşi pentru respectivele epistole:

Prima epistolă, cea din 9/22 ianuarie 1991:

Cuvântul Domnului către Victor Stănculescu

Îndemn pentru credincioşie faţă de planul ceresc de dezrobire a României de sub călcâiul fiarei roşii: comunismul

A doua epistolă, cea din 9/22 martie 1991:

Cuvântul Domnului către Victor Stănculescu

Proorocie pentru venirea regelui Mihai. Neliniştea iscoadelor

A treia epistolă, cea din 19 aprilie/2 mai 1991:

Cuvântul Domnului către Victor Stănculescu

Oştirea română trebuie să fie o oaste sfântă. Unsul României trebuie aşezat în cinstea ce i se cuvine celui ales.

Aşa stând lucrurile, ele par să se lege ceva mai bine şi pentru cei care încă se mai îndoiesc.

Dar “Dumnezeul” de la Pucioasa nu se mulţumea numai cu atât. El avea planuri mari. El ţintea la convertirea întregii oştiri române la doctrina pseudo-ortodoxă a pucioşilor:

“ Eu sunt Cel bun, iar cei buni în credinţă aud glasul Meu şi merg după Mine, că aceia mă cunosc pe Mine. Pace ţie, şi pace peste oastea României, peste oastea cea care este cu Mine şi cea care va fi cu Mine! Lucrează cu Mine peste oastea României, ca să fie ea cu Mine şi să ocrotesc pe tot sufletul cel pe care îl voi găsi credincios Mie. Lucrează, şi cu dreptate lucrează.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 19aprilie/2 mai 1991, sublin.ns.)

Acum, una din două (sau chiar trei): ori că Victoraş n-a “lucrat” ce trebuia şi cum trebuia, ori că el însuşi nu s-a lăsat “lucrat” bine din cer, ori că “Dumnezeul” de la Pucioasa n-a izbutit “să-l lucreze” pe Victoraş aşa cum şi-a propus, cert este că unsul lui Dumnezeu, regele Mihai, n-a mai ajuns nici până în ziua de astăzi pe tronul ţării, şi nici o şansă nu i se mai întrezăreşte. O nouă iluzie adânc ticluită şi atent pritocită, de mărire a liderilor pucioşi, care s-a spulberat pentru totdeauna, odată cu “proorociile” care o trâmbiţaseră şi în care ei sperau, după un scenariu atât de simplu: noi îl ajutăm pe rege să vină pe tron, iar după aceea el ne ajută pe noi să ieşim dintr-un nesuferit anonimat; şi uite-aşa, o mână spală pe alta, şi amândouă obrazul.

Să fi uitat Victoraş în momentele sale de cea mai grea cumpănă cu câtă dragoste îl înconjura altădată “Dumnezeul” de la Pucioasa, promiţându-i marea cu sarea? Căci iată ce şi cum îi promitea:

“ Cheamă-Mă de câte ori eşti necăjit, cheamă-Mă! Eu vin. Iată-mă cum vin.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 19aprilie/2 mai 1991, sublin.ns.)

Victoraş, ia cheamă-l tu în ajutor pe “Dumnezeul” de la Noul Ierusalim-Pucioasa, de acolo unde te afli tu acum! Mai ştii, poate nu-i târziu. Aibi nădejde! Să ştii că şi Sfântul Petru a fost scos noaptea afară din închisoare, de un înger.

Eşti necăjit. Cheamă-l! El vine. Iată-l cum vine, să te scoată şi pe tine.

………………………………………………………………

Anca Estera

11 noiembrie 2008

…………………………………………………………………

http://victorstanculescu.wordpress.com/2008/10/26/stanculescu-liber/trackback/

<a href=”http://blogs.icerocket.com/tag/generalul-victor-stanculescu” rel=”tag”>generalul-victor-stanculescu</a>

generalul-victor-stanculescu

I’ve stumbled upon reading a few articles that made international headlines around the world and in the Lesbian community. Two Lesbian partners, Jane Currie and Anji Dimitriou were viciously beaten by a man who told them that, “Which one of you “men” spoke to my kid?” The man sudden did a vicious blow on her cheek and there’s something that you people may find a very bit shocking. The man has made a racial slur against the two and said, “F—— dyke. Lesbians,” and “F—— dyke b*****!”. One of the ladies faces were bleeding so hard.

To add further insult to injury, this incident took place outside of a school and all the parents and children were watching as the incident unfolded. The man in question was immediately subdued and taken into custody. Mark Scott, a 43 year old man has been nicked and booked for bodily assault causing harm. The attacked reminisces me of the Ecole Polytechnique shooting that took place at the University of Montreal in 1989. Marc Lepine shot at least 14 people before taking the gun on himself. 17 years later, another shooting took place at Dawson College. Kimveer Gill had shot a 18 year old named Anastasia De Sousa and he also took a gun on his own life. A year later, but this time in the United States, a Korean student had shot 32 people, plus himself at a university in Virginia. These three incidents combined had a negative effect on the way of life for many people. Most recently, a shooting also took place in Illinois back in February 15th, 2008. 6 people were killed (including the gunman) at this setting.

Back in Canada, this news was really spreading like wildfire, even the PerezHilton.com blog. A rally will take place in Oshawa this Friday, but the biggest concern is that will they face the same man and will they suffer the same treatment they deserve?

I’m currently writing this issue to my Member of Parliaments (both Federal and Provincial). It’s only a matter of time until they can respond to my request on behalf of those victims.

References:

“Lesbians attacked outside school.” Toronto Star. 11 November 2008. 11 November 2008. <http://www.thestar.com/News/GTA/article/534469>

“Lesbian parents attacked in Oshawa in front of son.” Xtra.ca. 11 November 2008. 11 November 2008. <http://www.xtra.ca/public/National/Brazen_attack_alleged_in_Oshawa-5839.aspx>

“Support grows for lesbian couple attacked outside Oshawa elementary school.” NewsDurhamRegion.com. 11 November 2008. 11 November 2008. <http://newsdurhamregion.com/news/article/112519>

Schöner spät-80er Deep House, der Remix ist von Larry “Mr. Fingers” Heard.

I’ve always liked Doctor Who ever since I was a kid back in the 1990’s and early 2000’s. I’m still a teenager, just 16, and I still like the good old Doctor. There has been many doctors since it was started back in 1963. The first doctor was a old guy who is long since dead. I was fascinated by him and his personality. I must admit, I did try to copy some expects of his personality and character (bit stupid to do so if you ask me these days). A couple of years back, the ABC was replaying some of the old Doctor Who episodes from the first ones in 1963 right up to the last classical one in 1989 with that guy. Since I got my first video player eight years ago, I’ve been borrowing them from the local Warwick Shire library and playing them on my video player (some people would call it a VCR). I was the last of the video player generation and so I remember the video players (some would say video recorders but who cares). For those of the DVD generation who don;t know what a video player is, a video player is a old version of a DVD player. Dear god that made me feel old for saying that. Stupid DVD generation. Any way, back to the topic of this post.

The British Broadcasting Corporation (the BBC) stopped making Doctor Who shows for over a decade. They  started making them again three years ago. The first new one was a Scots person. Then they got rid of him and replaced him with some accented guy called David Tennant. There was a show about him on “Who Do You Think you Are” just a  couple of weeks ago on the Special Broadcasting Service (the SBS). I really liked him. One guy at my school thought he was hot. But I want say who the guy was (Don’t worry AK your secret is safe with me, comrade).

Now, the British Broadcasting Corporation ha

s announced that comrade Tennant (no, he isn’t one of us, comrades) will no longer be playing the role of Doctor Who. That really sucks if you ask me. David Tennant will still appear in four new episodes .According to their web site, the new Doctor Who will make his appearance on this year’s Christmas special that will be called “The Next Doctor”. I, along with many other people including AK, will be looking forward to the special. Oh by the way, I hope the bloody ABC plays it in December not in the middle of next year like they did with the 2007 Christmas special. Don’t be a mob of pricks, guys.

British Broadcasting Corporation:

David Tennant has announced that he will leave the award winning BBC drama Doctor Who when he has completed the filming of four special episodes which will be screened in 2009 and early in 2010.

David Tennant first appeared as The Doctor in 2005 and has gone on to star in three series and three Christmas specials as the tenth incarnation of the Time Lord. The BBC has confirmed that David will continue to play The Doctor in the four specials that will make up the 2009 series before a new Doctor takes over for Series 5. Tennant will also star in the Doctor Who Christmas Special titled The Next Doctor this year.

David Tennant comments “I’ve had the most brilliant, bewildering and life changing time working on Doctor Who. I have loved every day of it. It would be very easy to cling on to the TARDIS console forever and I fear that if I don’t take a deep breath and make the decision to move on now, then I simply never will. You would be prising the TARDIS key out of my cold dead hand. This show has been so special to me, I don’t want to outstay my welcome.

“This is all a long way off, of course. I’m not quitting, I’m back in Cardiff in January to film four special episodes which will take Doctor Who all the way through 2009. I’m still the Doctor all next year but when the time finally comes I’ll be honoured to hand on the best job in the world to the next lucky git - whoever that may be.

The Doctor

“I’d always thought the time to leave would be in conjunction with Russell T Davies and Julie Gardner who have been such a huge part of it all for me. Steven Moffat is the most brilliant and exciting writer, the only possible successor to Russell and it was sorely tempting to be part of his amazing new plans for the show. I will be there, glued to my TV when his stories begin in 2010.

“I feel very privileged to have been part of this incredible phenomenon, and whilst I’m looking forward to new challenges I know I’ll always be very proud to be the Tenth Doctor.”

Russell T Davies Executive Producer of Doctor Who comments “I’ve been lucky and honoured to work with David over the past few years - and it’s not over yet, the Tenth Doctor still has five spectacular hours left! After which, I might drop an anvil on his head. Or maybe a piano. A radioactive piano. But we’re planning the most enormous and spectacular ending, so keep watching!”

Doctor Who returns to our screens on BBC this Christmas. The Next Doctor starring David Tennant, David Morrissey and Dervla Kirwan will be screened on the 25th December on BBC1.

Watch a video of David explaining his decision which includes a preview of the forthcoming episode The Next Doctor by using the media player above

http://www.bbc.co.uk/doctorwho/s4/misc/news/index.shtml?media=2

Am găsit pe net câteva fotografii din cartierul Drumul Taberei făcute de Paul Gavrilă în timpul revoluţiei din 1989. Nu-mi vine să cred că au trecut 19 ani şi nici că Ilici e încă în libertate….